Clienții abandonează coșul de cumpărături? Iată ce poți face pentru a evita acest lucru

Abandonul cărucioarelor este un fenomen cu care se confruntă majoritatea proprietarilor de magazine online din întreaga lume. Conform statisticilor, se pare că nu mai puțin de trei din patru cărucioare pline cu bunătăți sunt abandonate de clienții magazinelor online, iar fenomenul este în plină expansiune. 

Mai mult, dacă ai în plan să-ți construiești un magazin online și să câștigi de pe urma lui, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare pentru că studiile au demonstrat faptul că maxim 2% din cei care poposesc pentru prima oară pe un site fac și o achiziție. Astfel, dacă din 100 de musafiri ai site-ului tău 2 nu te părăsesc înainte de a-și cumpăra ceva de la tine, te poți considera unul dintre norocoși.

Câteva statistici legate de abandonul cărucioarelor în magazinele online

Institutul Baymard a vrut să știe mai multe despre motivele pentru care clienții magazinelor online își abandonează produsele adăugate în cărucior, iar descoperirile sunt cu adevărat o revelație și un bun punct de pornire pentru cei care vor să îmbunătățească experiența clienților lor. 

De ce își abandonează clienții magazinelor online coșul de cumpărături?

  • 55% consideră costurile de transport mult prea scumpe;
  • 34% nu vor să-și creeze un cont pentru a putea efectua o comandă;
  • 26% consideră prea lung timpul de așteptare pentru încărcarea paginilor;
  • 17% nu au încredere în plățile online;
  • 17% au întâmpinat probleme la checkout;
  • 6% consideră insuficiente alternativele de plată.

Ce poți să faci pentru a reduce rata de abandon a cărucioarelor de cumpărături?

Pornind de la statisticile enumerate mai sus, putem deduce 6 metode prin care putem îmbunătăți radical experiența potențialilor noștri clienți. Iată care sunt acestea:

#1 Suportarea taxei de transport

Mai ales în cazul comenzilor de o valoare mică, tariful perceput pentru transport poate părea descurajator. De aceea, pentru a-ți crește șansele de a vinde online, recalculează-ți bugetul, taie din altă parte dacă este nevoie, dar fă tot posibilul să oferi servicii de livrare gratuită pentru că astfel vei avea doar de câștigat.

#2 Implementarea unui sistem de checkout ca vizitator

Cei mai mulți clienți care vor să facă o singură achiziție nu doresc în general să se înregistreze pe un site pentru a comanda produsele dorite. Iar pentru tine, în calitate de proprietar de magazin online, o comandă este întodeauna mai bună decât zero comenzi. Așa că ar trebui să dai acestor persoane posibilitatea de a cumpăra din magazinul tău ca vizitatori și nu neapărat ca abonați.

#3 Creșterea vitezei site-ului

Dacă site-ul tău nu este suficient de rapid, atunci nu este de mirare că potențialii clienți își abandonează cărucioarele înainte de a efectua o comandă fermă. Pentru a crește viteza, în primul rând fă-ți un site cu găzduire WordPress și în al doilea rând optimizează-l în așa fel încât fiecărei pagini ale sale să nu-i ia mai mult de 3 secunde ca să se încarce complet.

#4 Oferirea posibilității de plată la livrare

Pentru multe persoane care fac shopping online, posibilitatea de plată la livrare este o dovadă că magazinul de la care cumpără este un magazin de încredere. În lipsa acestei metode de plată, mulți au impresia că site-ul pe care tocmai îi vizualizează nu vrea decât să-i păcălească și să le ia banii, chiar dacă lucrurile nu stau așa în realitate.

#5 Rezolvarea tuturor bug-urilor din procesul de checkout

Pentru a înțelege mai bine cu ce se confruntă clienții tăi atunci când vor să facă o achiziție, parcurge de câteva ori procesul de checkout. Astfel, vei putea descoperi toate eventualele probleme care apar până la efectuarea unei comenzi ferme și rezolva bug-urile pentru a oferi o experiență de utilizare mai bună.

#6 Alternativelor de plată

Cu toate că trăim în secolul XXI, nu toată lumea are un card de credit sau de debit în portofel. În România încă sunt multe persoane care își primesc salariul sau pensia în mână și de aceea posibilitatea plății în sistem ramburs este o necesitate pentru magazinele online. Pe de altă parte, mulți preferă PayPal ca metodă de plată și de aceea, oferirea mai multor metode de plată este esențială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.