simplenet-pluginuri-wordpress

Cum aleg pluginurile WordPress

Primesc de multe ori această întrebare de la diverși oameni – cum îmi aleg eu pluginurile WordPress?

Cum știu care sunt bune și care nu, cum știu dacă nu consumă prea multe resurse, dacă sunt făcute bine, dacă nu-mi afectează performanța site-ului?

În alegerea pluginurilor, eu personal, urmez câteva reguli simple…

Prezența pe WordPress.org

Foarte rar aleg pluginuri care nu sunt listate în directorul WordPress. Pentru a fi listat un plugin acolo trebuie să treacă de un audit ceea ce e un prim semn că pluginul nu e făcut cu picioarele.

Din păcate, mai scapă și pluginuri nu tocmai ok, de aceea atunci când caut un plugin mă uit și la cine e developer-ul.

Oamenii care le fac

Extrem de rar aleg să folosesc pluginuri făcute de oameni de care n-am auzit. De obicei, aleg pluginuri de la dezvoltatori WordPress cunoscuți.

Știu care sunt specialiștii WordPress și am încredere că pluginurile făcute de ei sunt scrise bine, sunt lightweight și nu afectează performanța site-ului.

O listă scurtă ar fi:

Sunt mulți developeri buni, e greu de listat aici pe toată lumea.

Actualizări

Un alt lucru după care mă uit este frecvența cu care e actualizat pluginul, verific compatibilitatea cu ultima versiune de WordPress precum și disponibilitatea developer-ului de a răspunde la întrebările de suport de pe WordPress.org.

Părerile altora

Caut pe Google review-uri ale pluginurilor și urmăresc în special părerile de pe blogurile specialiștilor/developer-ilor WordPress.

Testez

În ultimă instanță, testez singur pluginurile.

Verific toate funcționalitățile, verific câte fișiere JS și CSS îmi bagă pe frontend, câte requesturi face, câtă memorie consumă, câte interogări face în baza de date, etc…

Cam asta ar fi procedura mea de alegere a unui plugin WordPress, în următorul articol, săptămâna viitoare, îți voi prezenta o listă de pluginuri recomandate și modalitatea prin care le poți instala pe toate odată pe site-ul tău din câteva clickuri.


Comments

11 răspunsuri la „Cum aleg pluginurile WordPress”

  1. Avatar Marius Cucu
    Marius Cucu

    Verific toate funcționalitățile, verific câte fișiere JS și CSS îmi bagă pe frontend, câte requesturi face, câtă memorie consumă, câte interogări face în baza de date, etc…

    Lucrul asta este mai dificil pentru unii, nu toata lumea se descurca :)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Da, aia e partea unde ai nevoie de serviciile Simplenet. :)

    2. Avatar Marius Cucu
      Marius Cucu

      Se vede oboseala, credeam că este articol pe blogul personal. :)

  2. Am vazut ca pe celelalte bloguri ai renuntat la Wordpress Related Posts by Zemanta pentru Jetpack. E legat de viteza de incarcare sau doar de design?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      E vorba de performanta. WordPress Related Posts, la fel ca majoritatea pluginurilor de related posts, lucreaza in baza de date WordPress. Nu e extrem de grav, mai ales la trafic mic, dar e mai ok cu Jetpack, care foloseste un server extern.

  3. Avatar Farcas Gelu Danut
    Farcas Gelu Danut

    Scuze pentru offtopic: de noul update Google ce parere aveti?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Deocamdata nu am nicio parere, asteptam sa vedem ce se intampla. Site-urile noastre sunt oricum facute pe Genesis, care e responsive, toate testele arata bine.

    2. Avatar Farcas Gelu Danut
      Farcas Gelu Danut

      Credeti ca viteza de incarcare ar mai putea creste?

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      PageSpeed Insights nu are neaparata legatura cu viteza de incarcare, e doar un scor, o nota. Se poate ca nota sa fie mare dar viteza de incarcare mica si invers.

    4. Avatar Farcas Gelu Danut
      Farcas Gelu Danut

      Si atunci cand va aparea acel update Google, dupa care ne va judeca Google? Dupa acea nota sau dupa viteza de incarcare cu Pingdom Tools?
      Vedem in cateva zile asta. ;)
      Oricum, eu nu-mi fac griji, mi-am mutat site-urile la Simplenet si sunt destul de rapide in ambele cazuri. ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *