Diferența dintre Pagini și Articole în WordPress

blog nisa cum sa faci bani

WordPress înglobează unelte pentru creare de conținut. Acest conținut urmărește să atragă cât mai mulți vizitatori și, prin urmare, o prezență puternică în mediul online. Printre aceste unelte se regăsesc paginile și postările, care, deși sunt create în mod asemănător, ele deservesc unor scopuri distincte. 

Care e diferența dintre cele două și care e momentul potrivit pentru a le folosi? Răspunsul vine în acest articol.

Paginile – informații esențiale, atemporale

Paginile sunt în general statice. Acestea permit vizitatorilor să acceseze informații importante legate de site la orice oră din zi și din noapte. Exemple de pagini sunt: Despre noi, Informații generale despre site, Resurse, Politică de confidențialitate și altele.

Dacă site-ul este unul creat pentru vânzări sau expunerea unor materiale vizuale (spre exemplu artă), pot fi create pagini precum Galeria foto sau Magazinul online.

Paginile pot include subpagini, unde se găsesc informații specifice legate de pagina principală.

Pentru a crea un website coerent, cu aspect profesional, paginile trebuie să fie omogene din punct de vedere al formei, stilului și cromaticii. WordPress conține seturi de șabloane care pot fi utilizate pentru a obține acest lucru.  

Postări – informație fresh și la obiect 

Postările în WordPress se utilizează în momentul în care există informații importante în momentul actual, precum anunțuri, știri de ultimă oră și evenimente.

Spre deosebire de pagini, postările sunt create pentru a fi distribuite în mediul social virtual și au o dată de publicare. Acestea apar pe site în ordine cronologică inversă, de la cea mai nouă postare la cea mai veche. Postările vechi sunt arhivate pentru a putea fi în continuare accesate.

Postările nu au o ierarhie precum paginile (paginile principale pot avea subpagini), însă pot fi grupate dupa dată, categorie, tag-uri. Acest aspect vine în ajutorul cititorilor pentru ca aceștia să găsească ușor tematici specifice abordate pe site.

Postările sunt făcute pentru a fi diseminate în mediul online. Există plugin-uri care pot fi adăugate pentru a facilita distribuirea pe rețelele sociale dorite. 

Momentul potrivit pentru a utiliza Pagini sau Postări

După cum am menționat anterior, paginile și postările sunt create să îndeplinească scopuri diferite în cadrul site-ului. De aceea este important să fie alese corect. 

Dacă dorești să creezi conținut informațional accesibil în orice moment cititorilor și care să reprezinte fundația site-ului atunci Paginile sunt alegerea potrivită. Nu uita de omogenitatea și coerența aspectului paginilor create! Acestea vor avea un impact vizual important pentru cititorii site-ului.

Dacă dorești să creezi conținut scurt, nou, legat de evenimente, informații și trenduri curente, care au ca scop informarea și educarea cititorilor, atunci Postările sunt ideale. Acestea, prin intermediul unor plugin-uri pot fi partajate foarte ușor pe rețelele sociale. Deși nu sunt atemporale precum paginile, postările pot fi arhivate pe categorii, astfel fiind ușor de căutat.

În concluzie, Paginile și Postările sunt componente fundamentale în sistemul WordPress, cu scopuri clar definite, care mențin cititorii site-ului în permanență informați și implicați.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *