Înregistrarea unui domeniu web

Inregistrare domenii web

Dacă ai citit care sunt elementele necesare pentru a avea un site pe internet, atunci știi că trebuie să înregistrezi un domeniu web.

Numele de domeniu este adresa la care vizitatorii îți găsesc site-ul și este de forma nume.extensie: ionpopescu.ro, firmax.com, termopane-ieftine.net, desprecopii.info, firmaz.eu etc.

Înregistrarea unui domeniu reprezintă rezervarea dreptului de folosință al numelui de domeniu pe o anumită perioadă de timp.

Majoritatea domeniilor se înregistrează pe o perioadă de 1 an și se plătește anual reînnoirea lor. Excepție au făcut în trecut domeniile cu extensia .ro care se înregistrau pe perioadă nedeterminată și se plăteau o singură dată, dar din 2018 și domeniile cu extensia .ro se plătesc anual.

Înregistrarea se face după verificarea domeniilor disponibile prin intermediul unei aplicații precum cea de aici – Verificare domeniu liber.

Cât costă înregistrarea unui domeniu

Domeniile web se înregistrează pe o perioadă determinată (cel mai frecvent 1 an). Prețul variază de la o extensie la alta, începând cu 50 lei pe an.

Atunci când alegeți un domeniu web trebuie să aveți în vedere că în fiecare an trebuie plătită prelungirea domeniului respectiv, cost independent de cel al găzduirii.

Cât durează înregistrarea unui domeniu

Înregistrarea se face în cel mai scurt timp posibil (de obicei în câteva minute de la confirmarea plății).

Folosirea practică a domeniului poate începe după propagare, care durează, în general, 3-4 ore. Procedura de înregistrare se inițiază doar după încasarea plății, indiferent de metoda de plată aleasă. Nu se iau în considerare confirmările de plată.

Pe ce nume se înregistrează domeniile

La Simplenet, toate domeniile se înregistrează pe numele clientului final.

În cazul domeniilor cu extensii internaționale de tipul .com, .eu, .org, .info etc datele de înregistrare sunt publice. Pentru ascunderea acestor date se poate achiziționa serviciul Whoisguard pentru o taxă suplimentară.

În cazul domeniilor .ro datele de înregistrare sunt publice doar în cazul persoanelor juridice.

Ce se întâmplă dacă nu plătesc prelungirea unui domeniu?

După data expirării, domeniul intră în procesul de carantină.

Acest proces poate dura între 30 și 90 de zile, în funcție de extensie și de registrar. În acest timp clientul poate achita factura proformă emisă pe email pentru prelungirea acestuia. În această perioadă, domeniul nu va fi funcțional.

Dacă nici în acest interval domeniul nu va fi achitat, acesta va deveni liber, cu posibilitatea de a fi înregistrat de o altă persoană.

Pot transfera un domeniu altei persoane?

Dacă se dorește efectuarea transferului dreptului de folosință a unui domeniu .ro care a fost înregistrat pe perioadă nedeterminată către o altă persoană va trebui să efectuați procedura prezentată pe site-ul ROTLD.ro la secțiunea Transfer Drept de Folosință. Acest transfer presupune un cost egal cu prețul înregistrării domeniului.

Domeniile .eu, .com, .org, .net se pot transfera fără costuri suplimentare de la o persoană la alta. Pentru acest proces este nevoie de o solicitare către firma prin care s-a efectuat înregistrarea domeniului, făcută de actualul proprietar.

Există însă unele extensii internaționale care necesită achitarea unei taxe suplimentare pentru transferul de la un titular la altul, precum .co.uk, .it sau .fr.

Pot pierde un domeniu înregistrat?

Există 2 situații în care se poate pierde dreptul de folosință al unui domeniu:

  1. în caz de neplată a prelungirii, pentru domeniile cu plata anuală
  2. în cazul în care numele domeniului conține mărci înregistrate și proprietarul mărcii respective dispută pe căile legale înregistrarea acestuia.

Dacă vrei să înregistrezi un nume de domeniu, poți căuta chiar aici dacă numele domeniului dorit este disponibil.

Succes!


Comments

Un răspuns la „Înregistrarea unui domeniu web”

  1. Forte adevarat dar la domeniile internationale dupa ce expira sunt evaluate si vandute la pret bursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *