De ce pleacă utilizatorii de pe site-ul companiei?

Este o problemă la care e bine să afli răspuns în cel mai scurt timp. Ca să o remediezi, și să faci site-ul companiei o sursă de profit, așa cum trebuie să fie.

Ca să faci o analiză a site-ului, ai nevoie de câteva date relevante pentru eficiența/ineficiența lui:

  • bounce rate (rata de respingere) – în Google Analytics, cel mai popular tool pentru statistici și monitorizare a site-ului, bounce rate-ul indică procentul în care utilizatorii pleacă de pe site-ul companiei. Cifra reprezintă, în procente, câți utilizatori au ajuns într-o pagină a site-ului tău, și apoi au părăsit site-ul, fără a consulta o a doua pagină. Acesta este un indicator al ineficienței site-ului.
  • time on page (timp petrecut pe pagină) – folosind același tool, poți găsi acest indicator, care arată timpul petrecut de utilizatori pentru a consulta o pagină din site. Cu cât timpul este mai mic, cu atât șansele sunt mai mari ca utilizatorii să nu fi găsit ceea ce căutau în pagina respectivă, și să părăsească site-ul.

Dacă cei doi indicatori de mai sus nu sunt favorabili, e bine să te gândești la cauzele pentru care site-ul nu performează așa cum ar trebui:

1. Conținutul din site nu e util pentru vizitatori

Este primul și cel mai important factor de luat în seamă.

  • Informațiile prezentate nu răspund așteptărilor userilor sau sunt incomplete
  • Explicațiile nu sunt îndeajuns de clare pentru a menține interesul utilizatorilor care se află pe site
  • Conținutul este greu de urmărit, nu este bine structurat și astfel îngreunează parcurgerea paginilor
  • Conținutul nu este original sau nu conține soluții la problema care a determinat utilizatorii să intre pe site

Oricare dintre motivele de mai sus ar trebui să determine reconsiderarea unui aspect esențial: care sunt utilizatorii vizați, care este profilul lor, care e problema la care caută răspuns, care sunt lucrurile cu care se confruntă în rezolvarea problemei lor, sau ce nevoi specifice au aceștia?

2. Imaginile sunt absente din paginile site-ului

Un text fără imagini e un text lipsit de viață.

Un text care nu stârnește interesul utilizatorilor sau pe care nu au răbdarea să îl parcurgă sau care nu atrage atenția pentru că nu este susținut de imagini relevante, nu va determina un bounce rate optim și o durată mare de timp petrecut pe pagină.

Este bine ca, ori de câte ori este posibil, să exemplifici textul prin imagini sugestive, care mențin interesul utilizatorilor și îi determine să stea pe site, pentru a descoperi mai mult.

3. Viteza de încărcare a site-ului

Conform statisticilor, 53% dintre utilizatori vor părăsi o pagină accesată de pe mobil, dacă e nevoie de mai mult de 3 secunde ca pagina să se încarce. Iar numărul de accesări de site-uri de pe dispozitive mobile depășește deja numărul accesărilor de pe desktop.

Un site care se încarcă greu nu este un site profesionist și nu răspunde așteptărilor internauților.

De aceea, este important să verifici viteza de încărcare a site-ului și să iei măsuri, în caz că rezultatele sunt slabe.

Acestea sunt principalele motive pentru care un site este neperformant.

O analiză a datelor despre comportamentul utilizatorilor pe site-ul tău va fi un punct de plecare bun în optimizarea paginilor din site. Și cele de mai sus sunt primele motive la care să te gândești atunci când cifrele privind eficiența site-ului sunt mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.