Tot ce trebuie să știi despre etichete / taguri WordPress

wordpress tags

Ce sunt etichetele WordPress

Sunt cuvinte sau expresii pe care le folosești pentru a prezenta „cu alte cuvinte”, pe scurt, o anumită postare.

Tag-urile (tags) și etichetele sunt același lucru (reprezintă doar o traducere din engleză).

Etichetele sunt tag-uri (în traducere), mai exact cuvinte sau expresii relevante pentru conținutul unui articol. Ele te ajută pe tine să organizezi, iar pe vizitatorii site-ului tău să urmărească materiale similare, pe care tu le-ai tag-uit cu un anumit cuvânt sau expresie.

Tag-urile reprezintă un instrument de marketing util care ajută utilizatorii să identifice informații care au tematici asemănătoare. Aceste informații, cu ajutorul tag-urilor, sunt centralizate și grupate sub aceeași etichetă / tag. Cu alte cuvinte, tag-urile au rolul să faciliteze o navigare mai ușoară și să ajute utilizatorii să ajungă mai ușor și rapid la conținutul dorit.

Care este diferența dintre etichete și categorii

O primă diferență între etichete și categorii este dată de faptul că etichetele nu au ierarhie, acestea sunt toate la același nivel ierarhic, în timp ce categoriile pot fi structurate într-o ierarhie (categorii, subcategorii etc.)

Dacă categoriile reprezintă o metodă mai amplă de organizare a conținutului, tag-urile sunt folosite pentru a descrie cât mai precis, mai în detaliu, în funcție de anumite cuvinte-cheie, temele și subiectele unei postări.

De principiu, poate chiar regulă, numărul de categorii ar trebui să fie mai mic decât cel al tag-urilor. Categoriile sunt direcții principale, iar tag-urile sunt detalieri ale acestor direcții.

3 strategii în alegerea tag-urilor

Apelează la cuvinte-cheie long tail

Atunci când denumești tag-urile încearcă să folosești un limbaj cât mai simplu și natural. Nu îngrămădi mai multe cuvinte care vorbesc despre același lucru. Caută cuvântul-cheie principal care e folosit cât mai des în viață de zi cu zi. Tocmai de aceea, fii atent cum se exprimă clienții tăi și ce cuvinte folosesc când au nevoie de un produs/serviciu.

Când alegi cuvintele cheie, e bine să ai în minte expresii cât mai specifice, spre exemplu eviți sa zici “bac”, folosești informații cât mai specifice, cum ar fi „rezultate bac toamna 2019”.

Cuvintele și expresiile cheie specifice, în care se folosesc cât mai multe detalii, aduc vizitatori care sunt direct interesați de produsele tale, cu care ai mai interacționat și care sunt pregătiți să facă o achiziție.

Scoate în față beneficiile

O altă strategie în alegerea tag-urilor este să prezinți beneficiile unui produs sau serviciu, plecând de la ideea că fiecare potențial client are o dorință, problemă de rezolvat. Majoritatea utilizatorilor sunt gata să petreacă timp pe site-ul tău atunci când li se spune că au ceva de câștigat, că pot găsi o soluție la o problemă pe care o au.

Oamenii nu mai vor să audă despre cât de grozav este un produs, vor să știe ce poate face produsul respectiv pentru ei. Dacă atunci când alege tag-urile scoți în față beneficiile vei atrage mult mai repede atenția.

Spre exemplu, dacă vorbești despre cafea poți scoate în față beneficiile:

  • alungă somnul
  • îți dă energie
  • mărește concentrarea
  • crește eficiența la birou

Folosește tag-uri care au personalitate

Tag-urile alese ar trebui să reflecte personalitatea business-ului pe care îl deții. Ar fi ideal ca oamenii să-și formeze o părere despre business prin tag-urile pe care alegi să le folosești. Fiecare business are o personalitate proprie și e bine să o scoți în evidență.

Spre exemplu, dacă deții o ceainărie care este în spiritul zen, folosește cuvinte în tag-uri care descriu acea atmosferă.

Atât categoriile cât și etichetele sunt utilizate pentru îmbunătățirea structurii site-ului. Acestea conduc la creșterea vizibilității în căutările Google și, automat, la creșterea traficului.

Cum adaugi, modifici sau ștergi etichete / tag-uri

Operațiunile de administrare a etichetelor se fac din interfața de administrare WordPress. Dacă interfața de administrare a site-ului tău este în limba română, secțiunea va fi Articole > Etichete, iar dacă interfața de administrare este în engleză secțiunea va fi Posts > Tags.

Ca să edităm categoriile trebuie să mergem în subpagina „Categories” din meniul „Posts”. Acestea pot fi adăugate, modificate s-au șterse. Regula este ca fiecare articol publicat trebuie să aparțină cel puțin unei categorii, această opțiune fiind una default în WordPress.

Dacă categoriile au caracter obligatoriu, etichetele sunt opționale, acestea având rolul de a ușura accesul la un conținut relevant pentru utilizatori.

Mai multe detalii despre aceste felul în care putem adăuga, modifica și șterge etichete găsiți în acest tutorial video.

Cel mai bine este să nu exagerăm cu introducerea de tag-uri din moment ce fiecare tag adăugat unei postări va crea câte o pagină în cadrul site-ului, pagină ce va conține toate postările care au acel tag. Altfel spus, dacă se crează o postare, iar aceasta va avea 10 tag-uri, site-ul va avea 11 pagini în plus.

Este recomandat să limitezi numărul de tag-uri la 3-7, iar categoriile la 1 maxim 2.

Uneori se poate dovedi foarte stresant să alegi în ce categorie să pui un anumit articol. Dacă ajungi într-o astfel de situație, încearcă să concepi din start materialele de așa natura astfel încât ele să aparțină unei singure categorii.

Dacă o postare se află în prea multe categorii sau are prea multe tag-uri, utilizatorii vor dori să vadă ce conținut se află într-o anumită categorie sau sub un un anumit tag. Însă vor găsi constant aceași postare aflată pe peste tot.

Lucru care este anormal.

Cum sunt vizibile etichetele pe site

Tag-urile (etichetele) sunt afișate în WordPress (site-ul tău) atât în pagina postării, cât și în norul de cuvinte cheie, denumit și Tag Cloud, acesta fiind un widget standard al WordPress. Norul de etichete este vizibil de cele mai multe ori pe coloana din dreapta a site-ului sau în footer.

Totul depinde de tema pe care o folosește site-ul tău. By default, WordPress are tag-uri și categorii, iar ele sunt afișate în funcție de design-ul site-ului, dar și de setările pe care le poți personaliza în secțiunea de Aspect (Appearance) din zona de administrare.

Norul de cuvinte are rolul de a lista cele mai utilizate tag-uri din cadrul site-ului. Atunci când dau click pe unul dintre tag-uri, vizitatorilor site-ului tău li se vor afișa toate articolele care au respectiva etichetă. Cu cât un anumit tag este mai folosit, cu atât acesta va avea o dimensiune mai mare în acest nor de cuvinte / etichete cu care este organizat conținutul site-ului.

Beneficiile directe ale folosirii tag-urilor

Tag-urile reprezintă cuvinte cheie / etichete care însumează anumite caracteristici ale produsului comercializat sau anumite subiecte prezentate în conținutul unui articol.

Acestea sunt folositoare din mai multe motive:

Importante pentru SEO

Tag-urile / etichetele pot fi comparate cu acele cuvinte-cheie care indică motoarelor de căutare gradul de relevanță a conținutului. Dacă ai un tag foarte important și îl folosești în mai multe articole, acesta va crea o pagină foarte relevantă și calitativă din punct de vedere SEO.

Este important să nu faci abuz, adică să nu folosești foarte multe tag-uri. Important este să creezi multe articole în care să folosești un anumit tag – care poate fi un cuvânt de căutare relevant pentru site-ul tău.

Conținutul potrivit pentru persoanele potrivite

Tag-urile oferă posibilitatea mapării conținutului ținând cont de interesul pe care publicul țintă îl are vizavi de anumite subiecte. În cazul unui magazin online, conținutul poate fi grupat în funcție de nevoile utilizatorului.

Să zicem că vinzi sau prezinți produse pentru copii. Tag-urile pot fi, spre exemplu, următoarele:

  • pentru ieșit afară
  • pentru dormit
  • pentru somn
  • pentru alăptare

Și în felul ăsta, părinții vor putea naviga foarte facil prin toate materialele pe acel subiect. Adică prin toate postările care prezintă acea informație.

Google este foarte smart / evoluat, este capabil să evalueze foarte bine cât de calitativ și bine ai organizat tu conținutul cu ajutorul tag-urilor. Este bine să nu încerci să creezi multe tag-uri (care sunt în sinea lor și pagini), sub care să pui foarte puține materiale sau doar un singur material.

Odată ce ai creat un tag, este recomandat să revii cu noi materiale pe acel tag, pe acel subiect, pe acea temă. Nu crea multe tag-uri, pentru că timpul tău este limitat și te vei trezi că ai multe tag-uri cu foarte puține postări pe acel subiect.

Google a început, de câțiva ani, să penalizeze orice abuz făcut de folosirea cuvintelor-cheie în exces. Mai nou, indexarea în motoarele de căutare se face în funcție de unicitatea informațiilor, calitatea și actualitatea acestora. În cadrul indexării, se mai ține cont și de legătura dintre respectivul articol și celelalte articole existente pe site.

Etichetele văzute ca hint-uri directe care conduc utilizatorii la conținutul dorit

Etichetele servesc drept hint-uri care conduc utilizatorii la conținut relevant pentru ei. Aceste tag-uri trebuie să răspundă motoarelor de căutare la numite întrebări și să fie relevante, indicând cu acuratețe despre ce este vorba în pagina respectivă.

Tag-urile marchează și cantitatea de conținut (pagini) existente pe site în momentul navigării, iar diversitatea lor sugerează un bagaj mare de postări publicate de-a lungul timpului.

Din grijă și interes pentru utilizatori, proprietarul site-ului le oferă posibilitatea navigării la articole marcate printr-un tag, ca și cum le-ar recomanda o scurtătură în explorarea blogului (mai ales când este vorba de un blog cu vechime).

La crearea unui site nou, este important să avem în vedere și adăugarea de tag-uri, chiar de la primele postări. În acest fel conținutul va fi grupat mai ușor și va fi relevant pentru publicul-țintă.

Pentru a înțelege felul în care sunt dispuse tag-urile, vom lua exemplu unui site culinar:

exemplu etichete

Așa cum se poate vedea și în imagine, tag-urile se prezintă sub forma unui tag cloud.

În norul de cuvinte din imagine, cuvintele și expresiile care apar cu font îngroșat sunt cele mai populare din site, cele care au cele mai multe căutări.

Tag-urile influențează direct felul în care utilizatorii percep conținutul site-ului, din punct de vedere al relevanței și calității. Pentru ca site-ului nostru să fie cât mai bine indexat în Google, trebuie să alegem tag-uri care sunt unice și atractive, astfel rata de click va fi mai mare și durata medie a unei sesiuni va crește.

2 responses

  1. Avatar Stelian
    Stelian

    Foarte bine documentat, organizat si sintetizat articolul . Felicitari!

  2. Avatar Kris
    Kris

    Interesant. Mi-am facut o idee cum sa folosesc sistemul care este f util.
    Oare pe poze de grup se pot numele fiecaruia sa se vada sub mouse dar si in norul de cuvinte ?? ca in Instagram. Multumesc si astept cu interes si altele daca mai ai timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.